Mănăstirea ”Radu Vodă”

17 iul. Mănăstirea ”Radu Vodă”

Posted at 08:34h in Lucrari by SPA Architecture 0 Comments

0 Likes

în valoare a beciurilor fostelor Case Domnești

SPA Architecture a avut ocazia, începând cu anul 2013, să fie parte a unui proiect impresionant de consolidare, restaurare și punere în valoare a unor obiective încărcate de istorie. S-a reușit astfel ca, după aproape 50 de ani delasăpăturile arheologice din campania 1953-1954 (când au fost dezvelite), Beciurile fostelor Case Domnești din cadrul Mănăstirii “Radu Vodă”, să fie reabilitate. De-a lungul timpului, au fost elborate o serie de proiecte de intervenție, care au avut în vedere diverse propuneri: cea de a fi conservate prin umplerea lor cu pământ galben și marcarea zidurilor cu calupuri de piatră (1957), până la intervenții elaborate care transforma Beciurile în spațiu muzeal (1959 și 1975). Niciunul însă nu a fost aplicat, ruinele Beciurilor primind minime intervenții de protecție, care însă, nu au putut stopa procesul de degradare continuă.

Radu Voda, ruine, arheologie, SPA Architecture

Proiectul

Proiectul de consolidare, restaurare şi punerea în valoare a beciurilor fostelor Case Domneşti din cadrul Mănăstirii “Radu Vodă” a fost demarat în anul 2013 sub atenta îndrumare a cunoscutului architect restaurator A.I. Botez.

Scopul echipei de arhitecţi a fost transformarea acestui spaţiu încărcat de istorie într-un Lapidariu. Din echipă au făcut parte specialişti renumiţi din diferite domenii, printre care regretatul profesor Dr. Ing. Mircea Crişan, expert atestat al Ministerului Culturii şi reputatul expert arheolog Dr. Gheorghe Manucu Adamesteanu.

Cunoscută şi sub numele de Mănăstirea „Sfânta Treime”, Mănăstirea „Radu Vodă” are în spate o istorie de aproape 500 de ani. Construcţia mănăstirii a început în anul 1568 sub ctitoria lui Alexandru Mircea Voievod, care a hotărât să ridice o biserică drept mulţumire pentru o bătălie pe care o câştigase în aceste locuri. Clădită pe locul unei foste biserici din secolul al XVI-lea, construcţia este terminată 17 ani mai târziu sub domnia lui Mihnea Turcitul.

Bijuteria arhitectonică nu se bucura de o lungă durată de viaţă sub forma ei iniţială, deoarece 10 ani mai târziu, în 1595 este incendiată de Sinan Pașa.

Casele Domnești

Situate la vest faţă de biserică şi la nord-vest faţă de un corp de chilii, ruinele caselor domneşti amintesc de perioada în care zonă a fost sub ocupaţia lui Sinan Pasă. Din păcate informaţii consistente despre această perioadă nu au fost consemnate, un călugăr, Nichifor Dascălul, fiind una dintre puţinele surse existente. Se pare că Mihnea Voda ar fi zidit un palat care, mai târziu, a fost preluat de Sinan Pasă şi transformat într-un adevărat castel.

Dovezi ale existentelor ruinelor vechiului palat şi a construcţiilor mai vechi au ieşit la suprafaţă în perioada săpăturilor arheologice din 1953-1954. Atunci, studiul planului general a confirmat că ruinele au făcut parte din configuraţia veche a corpurilor de chilii demolate undeva în jurul anului 1880.

Bucăți de istorie care au fost găsite în urma săpăturilor arheologice au fost expuse în Lapidariu

Prima campanie arheologică pe Colina de la Radu Vodă

(1953-1954)

Lucrarea publicată în urma săpăturilor arheologice din 1953-1954, cu numele „Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice” descrie în detaliu ruinele descoperite la acea vreme:

În afară, la vest de biserică, chiar la marginea dealului, se află o parte din clădiri. Din acestea se mai păstrează azi doar o sală mare, alăturată de alte două mai reduse, care făceau parte din subsol. Sala mare, cu o suprafaţă de mai bine de 100mp, era împărţită în lungime de patru arcade semicirculare, al căror creştet servea în acelaşi timp ca punct de sprijin pentru încăperile de la nivelul solului. Zidurile sunt groase, lucrate îngrijit, iar acelea de la exterior, care privesc spre pantă, folosesc un decor de cărămizi aparenţe, nesmălţuite, dar frumos aşezate, încât părea a fi implantate în masa groasă de mortar ce le lega. Mai târziu în veacul XVII, când s-au ridicat noi construcţii, aceste încăperi au fost înglobate şi refolosite, suferind unele modificări... Zidul din afară al sălii de la subsol, a fost în întregime folosit, cu unele reparaţii, ca zid mărginaş al noilor construcţii. După lăţimea fiecrei aripi, se pare că dintr-un început clădirile mănăstirii au avut cel puţin un cat, iar la punctele de colţ, chiar şi două caturi.

Starea de degradare a ruinelor la momentul realizării studiilor de teren – aprilie 2013

Beciurile Caselor Domneşti au fost scoase la iveală în urma cercetărilor arheologice din anul 1953. Atunci a fost restituită sala principală, cu arcadele ei mediane. Timp de aproape un secol, pereţii ruinei au fost expuşi intemperiilor fiind puternic afectaţi la nivelul paramentului şi chiar în profunzime. Acţiunea directă apei precum şi fenomenul de îngheţ-dezgheţ a dus la degradarea paramentului prin macerare, biodegradări, transport de săruri etc. De asemenea, degradările au fost posibile şi din cauza infiltraţiilor de apă cantonată în masivul de pământ din spatele pereţilor.

În urma proiectului din 1953, protecţia zidurilor la partea superioară a fost realizată printr-o șapă de ciment de 5-7 cm, uşor bombata pentru a asigura scurgerea apelor pluviale. În cea perioadă, accesul era asigurat printr-o deschidere îngustă practicată în peretele sud-vestic, fosta fereastră demantelată. Pereţii au fost reparaţi parţial, dar conlucrările dintre vechi şi nou nu au fost reailzate în mod corespunzător. Nu au fost făcute completări în profunzime şi nici lucrările nu au fost executate în mod profesional. Totuşi s-au folosit cărămizi noi, aproximativ de formatul celor deja existente.

A doua campanie arhelologică pe Colina de la Radu Vodă (2014-2015)

Înainte de demararea noului proiect, în perioada 20-31 octombrie 2014, au fost făcute lucrări de cercetare arheologică preventivă pe fațada nord-vestică a Caselor Domneşti. În urma cercetărilor s-au evidenţiat suprafeţe de pământ cu rosturi atent executate. În unele locuri faţada era acoperită cu frescă. Tot atunci au fost identificate ferestrele astupate din interior. În urma sondajelor efectuate în 2015 s-a constatat că peretele dinspre sud-vest prezintă un gol de uşă. Observaţiile făcute în urma cercetărilor arheologice au determinat schimbarea conceptului iniţial de restaurare adăugându-se refacerea sistematizării vecinătăţilor şi punerea în valoare a zidului nord-vestic al Caselor Domneşti.

IDENTIFICARE CASETE ARHEOLOGICE - septembrie

În anul 2015, au fost realizate şase casete arheologice în interiorul incintei – una pe toată suprafaţa încăperii care adăpostea scara de acces (gârliciul) şi două în exterior (una adosată zidului 1 şi cealaltă aflată la intersecţia zidurilor 4 şi 5). Acestea au avut drept scop realizarea unei fazeologii şi cronologii, verificarea structurii şi calităţii construcţiei din perimetrul investigat şi stabilirea nivelmentului necesar proiectului de amenajare a lapidariului.

Soluția de intervenție

Pentru refacerea sistematizării curţii către nord-vest şi punerea în valoare a feţei exterioare a peretelui nord-vestic s-au impus măsuri de stabilizare a terenului către nord prin amplasarea unor piloți foraţi. Dintre cele cinci încăperi ale fostelor Case Domneşti, care au rămas neafectate de construcţiile ulterioare, doar Sala principală a făcut obiectul intervenţiei. S-a hotărât să nu se intervină la spaţiul fostului garlici, iar celelalte trei camere au rămas îngropate aşa cum erau în momentul demarării proiectului.

Lucrările efectuate

Pe laturile pivniţei, prin realizarea unei săpături la adâncimea fundaţiilor existente, a fost montată pe verticală pereţilor o membrană cu dublu rol. Acesta împiedică accesul direct al apei la perete, dar şi facilitează ventilarea feței pereţilor care este în contact cu masivul de pământ. Perimetral, s-a realizat un trotuar din bolovani de râu aşezaţi pe o șapă umedă. Trotuarul are o pantă de 1.5%, necesară pentru scurgerea apelor pluviale.

Zidurile vechi au fost plombate prin tehnica rețeserilor locale de profunzime. Cărămizile degradate au fost scoase cu deosebită atenţie. Următorul pas a fost reconstruitrea arcelor arcadelor peretelui median. Pentru această intervenţie s-a folosit cărămidă format epocă, dar cu marcarea intervenţiei. La refacerea arcadelor
s-a avut în vedere modul de punere în operă specific secolului XVI. Acesta a presupus rosturi mari de mortar de var hidraulic, iar grosimea cărămizilor folosite a fost de 45 mm.

Pentru a readuce spaţiul interior la forma sa iniţială, au fost desfăcute soclurile de zidarie adăugate atât la zidul median, cât şi la zidurile de nord-vest şi sud-est. În cazul peretelui de nord-vest, soclurile acopereau parţial vechile ferestre. Ferestrele existente pe pereţii de nord-vest şi sud-vest au fost redeschise prin sistematizarea care a modificat radical configuraţia terenului.

Conform informaţiilor arheologice, s-a coborât nivelul de calcare. Pardoseala a fost realizată din cărămidă, montată pe o placă flotantă din beton armat. De asemenea, ventilarea parametrului s-a realizat prin prin executarea unui canal de aerare de aproximativ 10 cm lăţime. Acesta a fost umplut cu pietriş decorativ şi a fost marcat printr-o bandă led.

Zidurile de diferite niveluri au fost uniformizate prin completarea cu zidărie nouă. Pe tot perimetrul crestei zidurilor care definesc Sala Principală – Lapidariu, s-a executat o cursivă din beton aparent. Sub acesta au fost prevăzute spaţii pentru ventilarea interiorului, spaţii protejate cu plasă din oțel montată pe o ramă din cornier. Balustradele cursivei au fost executate din sticlă securizată.

Pentru închiderea părţii superioare a Lapidariului, s-a propus o acoperire cu sticlă aşezată pe o structură metalică din grinzi transversale şi longitudinale. Acestea se sprijină pe cursiva de beton aparent şi pe zidul median. Accesul în Lapidariu s-a realizat prin deschiderea golului peretelui de sud-vest. Coronamentele zidurilor celorlalte încăperi care au rămas îngropate şi care nu aveau protecţie în partea superioară, au fost protejate cu o copertină din beton periata care are o pantă de 1.5%.